Depresia, ca mijloc de regăsire a energiei vitale
psihologescu29 nov. 2020
Depresia, ca mijloc de regăsire a energiei vitale
Vorbeam în articolul trecut (poți accesa articolul aici: LINK) despre comborbiditatea dintre anxietate și depresie, cu ajutorul metaforei bulgărelui de zăpadă. Anxietatea reprezintă acest bulgăre care crește și tot crește, se rotește și preia din ce în ce mai multă zăpadă, iar depresia reprezintă mâna care oprește bulgărele și pune stop. După cum spuneam, depresia reprezintă mijlocul de depresurizare al psihicului, ea apare tocmai cu acest scop, de a te determina să te oprești și să reiei legătura cu tine însuți, aș spune chiar cu copilul tău interior, adică partea din tine îndrăgostită de viață, curioasă, creativă și energică.
Contrar așteptărilor conform cărora atunci când ești depresiv, ești trist, iată că nu tristețea este problema, ci amorțirea tristeții, înghețarea vieții emoționale, energiei vitale. Emoțiile noastre sunt energie care se mișcă (E = energie, motion = mișcare). Avem nevoie de acestea pentru a relaționa cu mediul în care ne aflăm, pentru a primi și emite informații sub această formă. În momentul în care reprimăm, negăm și evităm emoțiile, adică le băgăm sub preș, acestea se vor tot aduna, până la momentul de shut-down. Psihicul apelează la această strategie de implozie prin oprirea sistemului. Asta nu înseamnă că ești mort, ci mai degrabă că treci prin viață fără să simți mare lucru.
Dacă ne referim la o depresie funcțională, nu una clinică, putem observa în jurul nostru faptul că foarte mulți oameni se află într-o depresie funcțională, în care supraviețuiesc, însă nu trăiesc. Viața unei persoane cu acest tip de depresie se întâmplă pe pilot automat și arată în felul următor: te trezești dimineața, îți bei cafeaua, te duci la muncă, îți faci treaba, te mai amuzi cu colegii, poate seara/în weekend chiar ieși în oraș, râzi, glumești, te întorci acasă, iar toată viața ta lăuntrică se întâmplă de fapt sub această mască a omului civilizat și normal.
Când te trezești te gândești că de fapt nu prea are sens ziua, că oricum nu contează, când te duci la muncă te gândești că trebuie să o faci, când conversezi cu ceilalți o faci doar ca să nu fii văzut ca un ciudat, să nu creadă lumea că ai vreo problemă, de altfel chiar te obosesc oamenii și ai parte doar de discuții insignifiante (small talk). De fapt nu prea te simți conectat nici la tine și nici la oamenii din jurul tău. În ascunzișurile tale se află o voce care urlă, se vrea a fi auzită, dar e înfundată, blocată.
Această voce blocată este chiar vocea copilului interior despre care am amintit mai sus. El este copilul care ai fost la un moment dat, care nu s-a simțit văzut, auzit, apreciat, acceptat așa cum este el. Cu trecerea timpului ai înțeles, poate, că atât ți-au putut oferi părinții tăi și te-ai liniștit cu gândul că ceea ce a fost, a fost, nu are sens să mai răstorni trecutul. Problema este că exact din trecut ai început să îți negi nevoile, tocmai pentru că nu ți-au fost satisfăcute. Ai simțit atât de multă frică, încât pas cu pas, ai renunțat să mai explorezi lumea, ți-ai inhibat creativitatea, ai încetat să te mai joci și să mai fii curios. Iar depresia este fix scutul pe care l-ai pus în copilărie peste sufletul tău, pentru a nu mai fi rănit de cei de la care te așteptai să te îndemne să fii tu însuți, să te descoperi, să crești natural și armonios. Ca adult, în prezent, ai gândurile care îți stau la dispoziție să păstrezi acest scut (Nu îmi pasă/Eu sunt bine/Nu am nevoie de x,y,z/Nu am de ce să fiu trist/Nu are sens să mă gândesc la trecut etc.) și tot acest scut este cel care îți îngheață trăirile.
De aceea consider că depresia poate fi un mijloc de regăsire a energiei vitale, deoarece ea este armura care stă peste corpul copilului interior, cea care îl protejează de o durere care a fost reală la un moment dat, dar care acum este doar imaginată și anticipată la nivel inconștient.
Pentru a putea ajunge la acest copil și a-l elibera, este necesar să treci blând, cu multă compasiune, prin această armură, să întinzi mâna către copil și să îi oferi tot ce nu a primit el vreodată. Iar acest lucru se poate face doar printr-o altă relație în care celălalt să vadă la nivel profund acest copil speriat, inhibat și rănit.
Prima relație prin care te poți regăsi cu această parte sănătoasă din tine este cea terapeutică, deoarece psihologul are instrumentele necesare și benefice în acest sens, alte relații pot fi și cele de prietenie și cuplu, însă subiectivismul și lipsa informațiilor și abilităților pot agrava situația. Iar rolul celor din jurul nostru este acela de a ne ține de mână, nu de a ne salva și vindeca.
Vindecarea într-o relație intimă se petrece în doi, bidirecțional.
Ajunși la final de articol, te invit să te uiți la copilul care ai fost odată și să îți dai voie să îl vezi, să îl simți, să empatizezi cu el și să găsești în tine emoțiile lui de atunci. Sunt sigură că sub toate emoțiile reprimate se află o iubire puternică de viață!
Ți-a plăcut acest articol?
