Ce este trauma?

Autorpsihologescu

24 aug. 2021

Ce este trauma?

Conceptul de traumă devine din ce în ce mai popular în ultima decadă, dat fiind faptul că și noi devenim mai interesați de ceea ce presupune educația psihologică și apelarea la serviciile de consiliere și psihoterapie.

Faptul că nu mai suntem supuși la evenimente colective cu un puternic impact asupra vieții noastre, ne-a determinat să ne uităm mai mult la noi înșine și să ne focalizăm atenția și pe lumea noastră interioară, nu doar pe nevoile de bază.

Astfel, diferite concepte populare din domeniul psihologic se regăsesc acum în vocabularul multor persoane, nu doar a profesioniștilor, ceea ce este un aspect îmbucurător și sănătos, însă, este important să învățăm să definim cu adevărat sensul acestor cuvinte și să înțelegem ce înseamnă ele, dincolo de modernitatea lor.

Ce este trauma?

Aşadar, ce este trauma?

Experiențele de supra-sarcină sunt cele care provoacă apariția traumei. Resursele persoanei sunt depășite de cererea din mediu. Poate contrar așteptărilor, trauma nu este seria unor evenimente stresante, dureroase, suprasolicitante, ci reprezintă reacția psihologică a persoanei la acești stimuli. Tocmai de aceea, anumite experiențe pot fi traumatizante pentru o persoană, iar pentru o alta nu. Din seria experiențelor traumatizante fac parte catastrofele naturale (inundații, cutremure), războaiele, sechestrare, abuz fizic, abuz sexual, boli grave sau cronice, experiențe apropiate morții – acestea duc la apariția traumei în cazul majorității.

Însă, trauma nu apare doar în cazurile acestea foarte grave, ci are loc și în copilărie, în urma tulburărilor de relaționare cu figurile de atașament. Astfel, neglijarea emoțională, spre exemplu, este o experiență traumatică.

Un mediu ostil, nesigur, haotic, sărăcia materială, separările de persoanele importante, experiențele de spitalizare, mutările din casă/localitate/țară sunt tot experiențe cu potențial traumatic, însă ele au efecte diferite în funcție de structura de personalitate a persoanei aflate în cauză, cât și în funcție de factorii de risc (condițiile care împiedică adaptarea la situație) și de factorii de protecție (condiții care încurajează adaptarea la situație).

Trauma nu este ceva ce apare și se oprește, devenind o experiență pasivă, ea este un proces de lungă durată care rămâne vie și activă, manifestându-se în diferite moduri, în spatele mecanismelor de apărare inerente.

Atunci când o persoană trăiește o experiență de supra-sarcină, adică ceva care este prea mult, prea greu, intervine mecanismul de disociere, care creează o splitare a psihicului. Practic, persoana nu se mai află în contact cu sine, cu experiența sa dureroasă, ci se desprinde de eveniment pentru a nu mai trăi durerea care apare, separându-se astfel de sine.

Această disociere nu dispare odată cu evenimentul traumatizant, ci apare și după terminarea acestuia. Spre exemplu, un copil care și-a pierdut un părinte, inițial va avea o reacție de șoc și negare, ceea ce este firesc. În cazul în care el nu este ghidat și susținut să își trăiască experiența aceasta atât de dureroasă, trauma va rămâne vie la nivel psihic. Astfel, va dezvolta diferite simptome în viitorul apropiat, dar și la vârsta adultă.

Ce este trauma?

După cum precizam mai sus, trauma nu reprezintă evenimentul, ci reacția psihologică la eveniment, iar ea nu apare din cauza evenimentului, ci din cauza faptului că stresul este atât de ridicat, încât persoana nu poate procesa experiența respectivă. Trauma reprezintă de fapt un blocaj al procesării psihologice. În exemplul de mai sus, trauma este procesată în cazul în care copilul este susținut să își trăiască în propriul ritm durerea, până la finalizarea doliului.

Orice situație de acest tip, în care starea de siguranță este puternic amenințată, va duce în mod inevitabil la reacții intense și inadecvate în condiții de viață normale. Chiar și dacă evenimentul nu aduce injurii fizice, starea de siguranță emoțională poate fi afectată oricum, din cauza emoțiile mult prea intense care apar ca o amenințare la integritatea psihologică.

Tocmai de aceea nu este indicat să se intervină imediat, în urma unei experiențe traumatizante, deoarece mecanismele de apărare au un rol crucial în protecția psihicului. Însă, dacă nu ne întoarcem la experiența aceasta atât de dureroasă pentru a o procesa, ea își va spune oricum cuvântul prin simptome emoționale, comportamentale, dar și somatice. Organsimul nostru se află într-o legătură extrem de puternică cu lumea noastră psihică, astfel, atât studiile, cât și experiența noastră de viață ne arată cu fiecare ocazie faptul că evenimentele stresante își lasă amprenta și asupra corpului nostru.

Atât bolile cronice, cât și cele foarte grave, cu risc crescut de mortalitate, pot surveni în urma unor conflicte psihologice puternice, ca urmare a unor experiențe traumatizante.

Subiectul traumei este unul foarte vast, complex și fascinant a cărui înțelegere poate duce la o înțelegere mult mai amplă și profundă a întregii umanități. Ceea ce este important să înțelegem la nivel general este faptul că trauma nu este o experiență care se termină odată cu evenimentul, ci este un proces firesc al psihicului nostru de a ne ajuta să ne adaptăm așa cum putem la ceea ce este mult prea mult pentru noi.

Ea ne arată intențiile și resursele imense pe care le avem de a supraviețui și a face față adversităților vieții, deoarece viața nu aduce cu sine doar fericire și momente bune, astfel nu am crește deloc, ci vine și cu experiențe dureroase, mult prea încărcate, din care nu vom ieși neatinși, însă le putem trăi într-un mod personal și asumat, aducând la suprafață resursele noastre cele mai valoroase.

Ți-a plăcut acest articol?